Nu voi spune nimănui
că m-ai ucis
în plină vară
şi inima mea
pustiită
în zeci de zări,
s-a destrămat
şi frunzele uitării
ţi-au căzut de vii,
cu lacrimi ucise,
m-ai respins.
Îmi şterg faţa,
de lacrimi cu degetele
goale şi întoarse
în interior.
Uitat...
Îngenuncheat la geam
îmi spun rugăciunea,
captiv în
durere
şi dezolare
priveam,
spre tine înmărmurit.
Poate
te voi tăia
din mintea mea
şi te voi binecuvânta în ploaie.