ÃŽntr-o noapte de aprilie
După dulci zile de vanilie
Și frumosul soare îmi zâmbea
Și căldura lui îmi vorbea

A apărut din vid, de nicăieri
Ochii ei reci precum bradul, cu văpăieri
Un suflet curat, e o sirenă
M-a privit...m-a pus in scenă

Desculț, tânăr și isteț
Sincer...păcătos...descurcăreț
În călătoria mea în viață
m-a trimis, suflet de gheață...

Și o coroană iși așează, cu spini
Și iese la suprafață din tulpini
Ochii mari se înroșesc
Pot citi cum mă sfârșesc...

M-au dus departe, nici nu știu
Mă simt bine, e un pustiu
de umbre fără corp, fețe de ceață
lipsite de mine, lipsite de viață...

M-au târât, iubit și chinuit
M-au blestemat, m-au mântuit
Și mi-au inspirat trezirea
voiam să aflu nemurirea...

Sunt eu, dar nu sunt un voi
Port în suflet un război
Să știu ce va să fie
un trup nobil de stafie...

Și nu depind nici de pământ,
nici de apă sau vreun sfânt
Mi s-a terminat rolul, l-am jucat
Însă nu a mai aplaudat...