aer de te-ai fi născut,
m-aș fi ridicat spre tine odată
cu vântul,
cu cerul,
din colbul pământului,
ți-aș fi pus pânzele corăbiilor năframă
iar norii s-ar fi prefăcut
în balauri albi
să nu mi te ia nimeni
atunci când nu mai pot să
te respir,

de te-ai fi născut apă,
te-aș fi înotat până la izvoare,
ți-aș fi pieptănat valurile cu degetele
pe nisipuri,
ți-aș fi adus păstrăvi de aur
la rădăcina stâncilor prăbușite în neant
de giganți,
m-aș fi împietrit într-un ostrov,
într-un dor,
să te regăsesc în adâncimea nopților,
și a tăcerii malurilor,
ți-aș fi băut toată ploaia risipită
pe obrazul oamenilor,
în apusurile sângerii,
în setea deșertului
până la tine,

foc dacă te-ai fi născut,
te-aș fi păstrat în miezul rotund
al pământului,
în lava vulcanilor
stinși,
să te mai pot aprinde
din amintiri de cenușă,

de te-ai fi născut țărână,
m-aș fi îngropat de viu,
să nu mai pot muri
de tine,
în nici un fel.