Surâsul tau in prag de seară,
Îmi umple sufletul de dor ,
Aş vrea sa pot,a câta oară ?
Să-ți spun rămâi ,sa uit usor!

Să te opresc o clipă-n prag,
Să nu te duci ca altădată,
Uitând și rostul tău pe lume
Şi chiar speranța mea curata.

Aş vrea să ma asculți o clipă,
Să-ți spun căt doare vorba ta,
De mă vei crede ,vei rămane,
De nu,ai dreptul de-a pleca.


Tăcerea ta e ca o rană,
Ce sapă greu in sinea mea,
Şi mă asemăn cu ulciorul
Care s-a spart in cioburi mici.

Adun fărâme,zeci de cioburi,
Ale iubirii ce-am purtat,
Şi nu-mi rămâne decât dorul,
Frumosului de altadat.