vin de la spital
mama a fost operată dimineață
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în fața ochilor
doar tărgi și seringi
aparate complicate și oameni incompleți

mama e mai ușoară cu câteva pietre

când m-a văzut în ușă
mi s-a părut
că mă năștea din nou

pe chipul ei
durerea și toată lumina vieții

se chinuia să râdă
un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte să plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai să vezi!

Zâna a râs puțin

pe coridor
mi se părea că plutesc
și-mi spuneam în gând
Doamne, cât îți mulțumesc pentru zâmbetul ei!

în fața următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colț
plângea și-și zgâria obrazul drept
soțul ei nu rezistase


un preot se bâlbâia
rudele scrâșneau din dinți
de ce nu l-ai împărtășit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit să urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aștepta o tânără
n-o cunosc
știu doar că se numește Claudia
și că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetița ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieșit pe hol
i-am dat sacoșa cu mâncare și fructe
printre uși, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiță cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut să plutesc din nou
nici nu știu când am ajuns în fața spitalului

știu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
și că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i așa că mama vine acasă?...


(4 septembrie 2019)