sunt
o scrisoare netrimisă
păstrez cuvintele scrise cu dragoste
pentru amintirile care se vor trezi în sertar
mi-aș dori să ți-o citesc atunci
dar cine știe dacă-mi vei înțelege limba
cu articulațiile bolnave la genunchi
e prea târziu

nu m-am gândit niciodată la asta
dar m-am gândit la tine
de ce ai plecat așa departe
și nu te-ai mai întors?
Cine știe poate destinul plin de hazard
ce separă pe oameni
sau dorința de necunoscut
satisfăcută pe alte tărâmuri
unde greșelile se pierd

acum nu te mai aștept
nici nu știu nimic despre tine
poți veni, nu te mai cunosc
și nici curiozitate numai am

în curând ziua și noaptea vor fi totuna
visul e o luntre pe apă
spre porturi inexistente