îmi e drag haosul-
pod dintr-o lume în alta
port imaginea unei femei dispuse
să calce șarpele
în numele marii iubiri ce mi-o poartă
după ploaia ușoară
convingătoare
pielea
degetele
pe săturate de jur împrejur
le cuprind cu tăceri inspirate
atunci când își desface părul
aerul miroase a iarbă cosită
în țara unde cred pe oricine
zâmbesc
nu mi-a plăcut nimic pe pământ
mâncarea, vremea, accentul,
libertatea să iert
de șaptezeci de ori câte șapte
plante de un verde metalic
mă confundă cu lumina exotică
rătăcită de Ham în drumul spre insule
luna împletește o tăcere de țări în ruină
faptul de a bea de la naștere m-a făcut plăcut celor slabi
deși a râde de suferința altei persoane
mi-a permis să mă simt uman
iubirea mea cu o mie de guri de hrănit