camera
a devenit un vagon al unui tren personal
jucării rupte/murdare/orfane
îmi țin de urât
un vagon de unde copilăria a coborât ceva mai devreme
nici măcar nu-mi amintesc cine m-a urcat în trenul ăsta
și care e ultima stație

jucăriile alea fac ochii mari
de ele mi-este cel mai frică
pentru ziua când vor învăța să întrebe

dacă încep să-mi bubuie urechile
șuieratul vine dinlăuntru
străbate gâtlejurile unor ființe bizare
ca prin tuneluri cu o acustică halucinantă
eu la 6 ani
eu la 18/la 30/la 60
eu bătrână/eu
și mai bătrână
eu/fără nicio vârstă

este de mirare
cum ființele astea trec una pe lângă alta
dar nu se bagă-n seamă/parcă nu s-ar cunoaște

între cei patru pereți
liniștea se adună grămezi/frica
își umflă plămânii cu ele

mă apropii de o balerină mecanică
îmi place că ține-ntre degete fire de praf
când se bălăbăne în jurul tijei care o traversează
îmi dă și mie din praful ei

e bun la gust praful
știu asta de când mergeam în patru labe
îmi umpleam câte un pumn cu țărână
îl duceam la gură fără nicio rigoare
de pe-atunci mi-am învățat stomacul
să-și roadă sila

cât suntem mici/ fără discernământ adică
mâncăm una alta
pe urmă ne facem mari așteptăm trufandale
ne crește nivelul de înțelegere
sau ce

am crezut că o să vii înapoi
că liberul-arbitru nu e decât un ștreang răsucit în jurul absenței
și nimic mai mult
am crezut în statistica morților vii și a viilor morți
mai mult decât dispărutul gogol
asta s-a-ntâmplat în preistoria solomonarilor trăitori
la marginea științei de-a supraviețui
acum
mecanicul acestui tren improvizat
trage el însuși semnalul de alarmă
să mă cobor