mâine te voi iubi,
nu astăzi,
mâine vor fi mai multe flori de liliac pe care le vom rupe arcuindu-ne în noapte
sub planete necunoscute și ploi siderale

și pe această sferă care se prefigurează
periodic în altă postură spațială
va trebui să te părăsesc în zori
spre altă idee pământească
de femeie,
uitându-te

totuși,
mâine te voi iubi ca nimeni altcineva,
în taină
sub liliacul alb
fiindcă el mi-aduce în închipuire inocența
primei mirese din lume
pe care cineva a iubit-o atât de mult, de primitiv, de ancestral
și de nevinovat
încât din punct de vedere cosmic
mi se pare incomensurabil