de ce pui semințe în pământul acesta sărac în azot
mă întrebi cu vocea joasă să nu trezești frigul
n-o să iasă flori niciodată
știu
dar îți plac ție

pentru că îmi trăiesc viața frumos
și nu țin cont de orgolii
lumile care trec printre degetele mele se fac de nisip
să nu lasă urme
îmi spuneam cei care râd cu mine îl înțeleg pe
dumnezeu mă face să vorbesc
încet

îmi place să mă retrag într-o cameră cu pat nupțial și așternuturi curate
geamuri
prin care întunericul poate intra în pași de dans
momentele de fericire îmi provocă durere

poate am fost depășit de numărul paharelor pe care le umpleai
pentru morți
nu puteam să dorm
stăteam întins -
o fântână de ură direcționată greșit
respiram astfel încât să nu tulbur mersul lunii
cu spatele
răul își recunoaște semenii

oricât de mult ți-aș spune că te iubesc
rămânem fragili în dragostea noastră
de parcă
sângele costă prea mult
atunci când în fiecare zi vreau să fiu omul care nu pierde