Nu-ntreba privighetoarea
De ce cântă-așa duios,
Fiindcă va străpunge zarea
Și își va urma chemarea
Trilului melodios.

Stai și nu-ntreba izvorul
De ce-i limpede și bun;
Îți va mângâia piciorul
Și-apoi va porni de dorul
Clipocitului străbun.

Nu-ntreba cireșu-n floare
De mireasma ce-l inundă;
Stăpânit de încântare,
Vei petrece ziua mare
Așteptând ca să-ți răspundă.

Stai și nu-ntreba de munte
Cin’ l-a ridicat de jos,
Căci, cu nourii pe frunte,
Nu va sta să te asculte,
Cât vei fi de curios.

Dar întreabă-mă pe mine
Cum de pot cânta mereu
Și ce farmec sfânt mă ține
Înflorit în vremi haine.
Drept să-ți spun, nu știu nici eu,
Dar îți dau un sfat de bine:
Să-L întrebi pe Domnul meu!