ajutați un biet sărman…
vorbe, șoapte și ecouri bat în geam ca ploaia toamnei
nimeni nu mă stă s-asculte, nimeni nu are răbdare

de câte ori treceam prin piață, îl vedeam așezat pe cartoanelele lui
înconjurat de coji de cuvinte, covor de coji și deznădejde
el, o uitare înmugurită. el scufundatul în tăcere

mă opream să-l privesc. el renegatul, el alungatul, el, cel ce acceptă
eu secătuitul nepierdut, eu încrezutul în speranță
și-n jur: o lume nebună, nebună, nebună

ne purtăm crucea fără să vedem hainele cele noi ale împăratului
suntem atât de goi că și aerul se rușinează când ne-îmbracă
și cu toate acestea… îl respirăm. cu nesaț…

ajutați un biet sărman…
era doar o mare de cuvinte în jur
seci, fără valoare… fără miez