Când lacrimile reci curgeau din ochiii care
Odată erau veseli și-atât de zâmbitori,
O mână caldă întindea- i din depărtare
Ca să usuci al sufletului greu șuvoi.

Pe atunci erai doar alinarea dulce
Care alunga din greul meu amar,
Ieri, steaua nopți-n vise mi te aduce
Să nu-mi mai plângă ochiii în zadar.

Iar soarele din ceruri calde și senine
Te-a îndrumat și te-a călăuzit,
Ți-a îndreptat pașii repezi către mine,
Și glasul dulce, tandru și sfiit.

Dar soarta asta cruntă și nedreaptă
S-a năpustit din nou asupra mea,
Și valurile înghețate își îndreaptă,
Să mă scufunde iar și iar ar vrea.

De aceea drumurile noastre le desparte
Lăsând în urmă dor cu mii de șoapte.
Mă aruncă de tine atât de departe
Lăsând în urmă tot și toate.

Azi te-ntâlnesc ca pe-o nălucă
Ce apari să-mi dai o-mbrațișare,
Mă rog de soartă să te aducă
Să-ți mai pot da o sărutare.

Și dintre neguri ne-mblânzite
Se naște chipul tău zâmbind.
Se apropie agale și cuminte,
Eu râd văzându-te venind.