În cabine se sting luminile, mateloții preiau cârma visului.
Intru în cart, scrutez depărtarea până la zâmbetul tău.

Țintuit la proră devin sclav fără acte.
Gândurile pleacă în pelerinaj la templul din nisip.
Deasupra, luna cât roata de moară, a luat foc.

Tresar, propria-mi umbră nu mă ascultă:
înoată cu delfinii, urcă pe bord, gândurile nu se mai întorc.

Așezat comod pe luna din mare, bufonul lui Neptun râde:
din iubire ca de la groapă nimeni nu se mai întoarce.