E linişte în ziduri, în pietre, tac ninsori
Şi aerul ne doare de-atâtea nopţi deşarte
Iar ochii tăi de frunze sunt răscoliţi de nori
Când pagina uitării e ruptă dintr-o carte

Şi timpul trece parcă vagabondând pe drum
Cu dinţi flămânzi ne-aşteaptă o toamnă nelumească
Ecouri de adio, eÅŸarfe lungi de fum
Se frâng într-o beţie cu gust de vin şi iască

Tu pleci frumos când struguri se-nvineţesc pe culmi
Iar burgul de aramă se pierde-n amintire
Şi cauţi prin trecuturi, cel mai frumos nebun
Când cearcăne de ceaţă te mistuie-n neştire