în somnul din această după amiază
o șopârlă argintie cu reflecții, ca un pui,
mi-a trecut pe sub pleoapele închise.

s-a furișat peste o scândură pe care,
aruncată în grădina din fața casei
ce o construiesc în câmp, zidarii,
fierarii, dulgherii, inginerii și șobolanii,
o considera de mare folos.

ieri seară, când dormind mă plimbam pe sub cer,
din cel mai înalt adânc în care puteam privi
s-a trezit sclipind din întuneric ca o lumină.

creștea umplându-mi privirea din căderea ei.
apoi, ca și cum s-ar fi îndepărtat, s-a stins.

am privit-o ca pe ozn-uri și am crezut că o văd
că pe o altă lumină ce s-a stins în cerul serii când
priveam, copil fiind, cerul și nu gândeam ca acum.

și, datorită șopârlei din vis, am înțeles că din cer
în privire mi-a ars un meteor care a căzut,
ca în copilărie, perpendicular în vedere.