Noaptea asta mă distrugi.
Dar chiar de sufletul mi-l frângi,
Înțeleaptă-i vraja ta...
Distrugându-mă, înviu.

Un dor încredințat legendelor de demult-
Precaut pășesc pe țărmul depărtării
Înzestrat cu valsul mării,
Și mă las cuprins de vânt...
Totuși dă-mi un jurământ:
Avem aceleași traiectorii.

Te-ai ivit în clipa dulcilor nimicniciri...
Voiam să plec; și știu, te miri
Că-mi ard în suflet cărările chemării,
C-arunc veșmântul tristei tălmăciri
Și-mi îmbrac mormântul în zestrea tinerei iubiri...

Sfios ne-ncredem în iluzia depărtării...
Dar nu! Oricâtă furtună-ar fi la malul mării,
Mă încred în vraja ta-
M-ai făcut să fiu iar viu.