Viperă-înveninată ori șopârlă mă fă Doamne!
Să m-ascund în iarba-naltă, nimenea să nu mă vadă!
Și prin mărăcini, în codri, să alunec ca prin zodii…
Sângele să-mi încălzesc, solzii să mi-i strălucesc...
Și din ochi fă-mi, Doamne, stele să mă pot privi cu ele
Din înaltul cerului în adâncul gândului!

După care du-mă-n lume să rămân fără de nume
sau într-un pustiu secat prin nisipuri să mă scald!

Pune, Doamne, lângă gheare aripi mari, rătăcitoare,
ca niște penițe negre să scriu cu ele prin vreme!

Și ca pe-o prună uscată de la Tine de la poartă
mă adună și mă șterge să lucesc precum un rege!
Și suflă în pielea mea ca-într-o frunză vântul toamna!
De m-oi ridica să plec, taie-mi, Doamne, drumul drept,
să Te pot găsi când zbor ca un gând pe gânditor.

Vipera-înveninată ori șopârlă fă-mă Doamne,
Doar o dată și-încă o dată, după care, încă-o dată!…