cu două lacrimi mai înainte
sticla lacului s-a spart
între două sirene grăbite
cioburile s-au dus la fund
cu toate adumbririle din nopți
câteva frunze s-au scorojit de emoție
mici bărci sunt acum
oprite în vitralii
sub ape e o catedrală a alunecării
adâncă și forfotitoare
acolo rugăciunile au guri de pești
icoane împletite din tulpini de nuferi

cu două lacrimi înainte
o poveste de dragoste a pierit aici
repetiție a sfârșitului de vară
cu vocea sa baritonală vântul
într-o arie înăbușită în tristețe
strânge în coșuri de nuiele
note căzute de belșug
fructe vlăguite anunță transpunerea
în seve aromate

pe țevi susură mirosuri autumnale
lumea e un andante ma non troppo