Mi-am făcut cheie la subsol,
a costat 37 de roni,
tare scump, nu de mult era mai ieftin,
numărul meu preferat din copilărie
este acest număr prim, 37, plus
unsprezece noi fiori,
și-o să cobor vreo treisprezece trepte
către un fel de chilie-pivniță,
să-mi las timpul baltă, la murat
în viitoarea strâmbă boxă,
petrecut când anost, când palpitant, în lanț
ca pe talentul unui îndrăgit actor,
Gheorghe Dinică, ca pe-un Stamate
c-o pâlnie din proza parabolă-a lui Urmuz

Este moloz, în loc de spațiu liber,
ca un loc din galaxie fără noimă,
am planuri să-mi ascund în el,
ca un motan,
tot ce fac, până și plânsul,
ascuțirea ghearelor de ciment,
pentru că nu vreau să afle nimeni
ce iese din mine și-i dat pământului
în mod direct

Subsolul blocului meu e nedefinit,
dintr-o porțiune
inundă vietățile,-n specii necunoscute,
vor începe nedormite să patruleze-n
noaptea dintre ani bunăoară
exact ca-n Peștera Movile, cu sulf
de la atâtea explozii de petarde,
vor să-și mute cartierul de afară
oamenii de sus o să devină demonizați
de-o să fie bombardat Bucureștiul,
imobilul lor, vor fi pătrunși la alte scări
în refugiile cele mai de jos ale îndurării
de rachetele cu rază lungă de acțiune,
de proiectilele trase din tancuri mutante,
uriașe față de-acelea Panzer,
noi am fost ocupați, să nu uităm
cele două măceluri mondiale,
de Puteri Centrale, Europă Unită spre rău

La subsol aș vrea să mă zidesc singur,
stând pe-un scaun rotativ,
c-o sută și încă două duzini de cărți bune,
cu zece topuri de hârtie,
douăzeci de creioane colorate,
un stilou și cincizeci de rezerve, apă
să am și provizii în conserve, zacuști
pentru trei ani, ce-or trece ca inspirația

Musai o cutie cu chibrituri sau brichetă,
să-mi dau foc cu tot ce am dobândit,
nimeni altul să nu știe ce m-a apucat
să aleg treptele afundării în subsolul drag

Devin întreg subsolul
boxei mele,...
mă simt mai insalubru,
desfigurat
la propriu de un ger simțit larvar
din lavra lumii ce se-apropie
de parastas