și tu om mare, stai la un pahar cu muzica ta.
și tu om mare nu zici nimic, oftează muzica în locul tău
și paharul nu se usucă, tu da.

ce-a plecat din tine, nu se mai întoarce, apa din fîntînă
s-a dus în ceruri. acum aduni roua, acum și o ciupercă
îți pare sexi, că are măcar un picior.

e tot o reminescență din copilărie, acum nu mai oftează
acum plînge în tine ca la înmormîntare. s-a făcut tîrziu în viața ta
poate e timpul să te duci la culcare.

să-ți iei jucăria și să te mai joci odată cu ea. să desenezi o mașină
pe care să o demontezi punct cu punct, pînă să vede motorul.
să încerci să-l repari, dar nu știi decît să pui ulei.

ai ajuns ca prima ta bicicletă, aia cu roți de sprijin. d-aia oftează.
pe pielea ta încă se mai vede copilăria. dar se vede ca un film noir
în care tu ești victima. plouă și nu se spală nimic.

cînd deschizi frigiderul să cauți ceva bun, dai peste capul mamei.
capul frumos al mamei, cu ochii ei în care mai încape o copilărie.
dar tu ești gata să mai faci un sprint pe o sută.

ești încă un copil fluid. nici măcar adolescent să scrie naum despre tine.
doar că ți-ai pierdut copilăria așa cum ne-o pierdem toți.
toți cei care nu ne mai jucăm și am luat viața în serios.

că d-aia mergem la crîșma de băut. că ne pasă și vorbim serios.
iar copilăria oftează. mamele oftează. aseară priveam cerul și
a fost o ploaie de meteoriți. și cerul oftează.