un zid îmi cheamă umbra, pentru-a deschide-o poartă,
eu rătăcesc bezmetic, pe strada de hârtie,
un val încă trăiește, desprins din marea moartă,
și luptă cu o haită de urme-n agonie.

o inimă nebună, la vâsle grele trage,
eu pipăi nemurirea, cu degetele boante,
un suflet vrea să aibă un tânăr trup și rage,
o neagră balerină se-apropie pe poante.

din depărtări celeste, o rază jucăușă
mi-aduce la timpane un ton de melodie,
aș vrea să pot renaște din propria-mi cenușă,
să cânt într-o pădure, nu într-o colivie.

o ploaie se pornește, din ochii ca de piatră,
și curge ca o boală albastră-sângerie,
o inimă nebună, la luna mută latră,
un suflet se jertfește pe strada de hârtie.