inima ta mă salvează
sângele tău este lanțul
care mă scoate din adâncul fântânii
palma ta este ciutura

mă voi dărui întru totul
prin gâtlejul tău subțire voi curge
ca printr-un tunel
abia așteptând să găsesc
sufletul de la capătul lui

trupul tău va fi noua mea casă
când vei plânge voi călători
odată cu amintirile tale
spre firul de iarbă
spre buzele crăpate ale pământului
spre inima lui împietrită în care doarme o pasăre
spre rădăcinile tuturor cuvintelor amuțite

și dacă norocul îmi va surâde
voi ajunge în brațele râului
în clipocitul viselor sale curgătoare
în cascadele ca niște mirese
furate de adâncul prăpastiei
în nesfârșita înțelepciune a mării
voi săruta cerul de pe coamele valului
mă voi înălța către frații mei nori
mă voi spovedi munților
pădurilor, câmpiilor, lacului
voi da viață deșertului
așa cum cântecul dă viață tăcerii

voi umple din nou fântâna
așteptându-te