Venind ca dintr-un basm străvechi
cu râuri și păduri de trestii
lunca Dunării îndiguită
și-a restrâns o parte din
frumusețea ei dar cum treci
digul intri în altă lume
o briză te întreabă dacă
ești sigur dacă vrei să intri
că pe lângă barcă se plimbă
nesuferitele de lipitori
așa este în orice tipar frumos
arhitectul a pus și ceva
periculos, mai rău cu rău dar
mai rău fără rău
În inima pădurii din luncă orice
voce se aude răsunând prin
crengile copacilor venind de
sus în jos sau spărgându-se
de trunchiurile copacilor și
ducându-se mai departe
să fie auzită de alții, aici
te prinde un chef strașnic de
sinceritate și conversație, unduiește
pe firele vieții făcând să
răsune vocea pădurii și ea cântă la frunză
de curând am aflat că este și
o mică mănăstire în luncă