agonia
espanol

v3
 

Agonia.Net | Reglas | Mission Contacto | Regístrate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textos del mismo autor


Traducciones de este texto
0

 Los comentarios de los miembros


print e-mail
Visualizaciones: 917 .



despre cum îți bate inima într-o pungă
poemas [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [alexander ]

2023-08-13  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    | 



dar tu
despre foarte multe lucruri din viața ta nu poți spune nicio lețcaie
le strângi pe toate între pleoape și coșul pieptului în
beciul plin de cotloane de care nu te paropii
unde îți faci cumpărăturile și îți aranjezi hârtiile de la birou uneori în același timp
ca două fotografii suprapuse la developare

unde pentru a ajunge să achiți plimbarea asta printre galantare
trebuie să traversezi intersecția din centru acolo dela facerea lumii
culoarea roșie este un claxon nervos din beciul vecin care brusc
îți reamintește că trebuie să sari (să tresari?) prăul
din piatră în piatră
pentru a ajunge să pui cumpărăturile pe bandă
să le îndeși apoi în pungi după cum îți bate inima
și pentru că pe nimeni nu mai sperie astăzi o jumătate de braț
apărută din neant în lumina de neon a casei de marcat
întinzi din confortul conului tău de beznă banii adică
din fotoliu în care te-ai așezat de când părinții s-au iubit o clipă
cu tălpile ridicate la nivelul șezutului
(cum faci de obicei)
ca să nu îți reteze prăul rece gleznele

în drum spre acasă
continui să privești spre soare prin chepengurile din spatele panourilor publicitare
sau al frunzelor sau al oamenilor sau uneori al perfuziilor

în drum spre acasă
pe încurcatele căi neuronale ale creierului
schimbi poziția plaselor adică testezi realitatea să vezi dacă nu cumva e vis
mi-a zis mie cineva, îți zici, în vis nu îți este niciodată frică
în vis îți este întotdeauna teamă
moment în care reapar cotloanele
te apropii cu pungile mișcând umerii de un cotlon care ai tu impresia că le cuprinde pe toate
& cu oleacă de telepatie modelându-ți surâsul cu
puține coincidențe poetice fabricate de sufletul tău (sunt momente în viață când
se cade să folosim acest cuvânt: suflet) le vei înfrunta
îți propui îți promiți îți prospui
atunci o voce îți spune
nu îți fie cuvânt de neînțeles apropie-te
nu mușcă


dar tu
știi și totuși te apropii de cotloane precum o face punctul A de punctul B în manualele de mate
știi că este posibil să dureze o veșnicie
știi despre foarte multe lucruri dar preferi să nu mai spui nicio lețcaie
îți lipești leucoplast pe gură sau ești martoră când ți se formează buzele (totuna)

întins pe spate
privești prin chepenguri pungile luate de vânt

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La casa de la literatura poezii
poezii
poezii  Busca  Agonia.Net  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!