e o zacuscă de gânduri în pod,
bajici în loc de ferestre-mi sunt ochii spre lume
la începutul acesta de lună ce,
bine a spus cine i-a zis că-i răpciune.

în pod pânze mai vechi şi mai noi,
atârnă pretutindeni între grinzi, căpriori...
în draci se înmulţesc aici păianjenii
mâncându-se unii pe alţii
ca-n lumea de-afară şi noi.

slabă-i lumina ca-n ceţuri de toamnă,
bolboroseşte zacusca la focul domol.
în bulbuc saltă o pătrăţică de morcov
în cioandă cu en zarzavaturi, portocalie.
(caroten bun pentru o vedere mai bună.)
e o idee...

pun gabja pe ea s-o îmbrac în cuvinte.
repede foaia şi pixul...
punct, doar atât. sunt eu când m-am născut
venind în lumea prezumtiv curată ca foaia albă...

la etatea ce-o am şi prin câte-am trecut,eu,
cel ce realmente sunt nu se împacă cu el
şi îşi dă cu şutul în cur:
universul întreg este bun iar lumea ta
e parte din întregul lui Dumnezeu şi-atunci,
de ce naiba te plângi că-s uragane, cutremure,
incedii, tornade, inundaţii, rozboi?

ţâu de piramidă te crezi dar eşti cea
mai parşivă şi degradantă formă de viu
vinovată pentru că nu ştii să gândeşti
şi de aceea pământul nu te mai rabdă...

trag perpendicular o liniuţă sub punct.
hopa, e-un i. i-ul ce sunt?
cred că da, un sucit ce nu pune punctu pe i
ci i-ul sub punct...

dacă percepeţi un sraniu râs cu gâlgâială de plâns
ziceţi şi voi că e doar un scîrţâit
de rulment stricat de la frînă,
nu eu, totuna cu luna, răpciune...
şi, da, nu lăsaţi câinii slobazi pe drum
că la pândă-s hingherii...