cuvântul
precum ancora
aruncată în negrul abis
nu mă lasă să plec
și stau la suprafața
propriului sânge

valurile timpului
mă lovesc
o dâră înspumată
se desprinde de mine
și dispare

vântul îmi șoptește
un cântec străvechi
iar eu îl îngân
mai rezist, mai rezist!

o întrebare
mă sâcâie
ca o insectă sub haine
tărâmul promis
mai există?

departe, departe
pumnalele stâncilor
așteaptă să-mi sfâșie carnea

o pasăre se așază
pe trunchiul meu cerebral
și-mi ciugulește
amintirea copilăriei

mai rezist, mai rezist!