- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ce-ai putea să faci? Să mă atingi!,
Sub discreția mesei, cu pulpa ta moale,
Și căldura ei să-mi trezească nervul
Ce doarme trândav ca un leu in soare.

Ce-ai putea să faci? Să mă îmbrățișezi!?,
Într-un laconic dor nestăvilit al nopții,
Când pași de-amor aleargă in matinala grabă
Spre-acolo unde nu mai este de-acum obișnuință,
Ci marele ocean al unei inimi calde.

Ce-ai putea să faci? Să mă săruți?!,
Cu buze îmbrăcate iar in catifea naturală,
Să-mi ridici din fluvii de sânge în clocot
Aburi fierbinți de fiori nestăviliți,
Împletiți într-o gingașă icoană a iubirii
Ce doarme-aninată la gâtul tău.

Ce-ai putea să faci? Să mă iubești?,
În sensul cel mai primar, comun, vulgar,
Să-mi rostogolești scoarța trupului inundat de sevă
Într-o spasmodică unduire de pântec
Scufundat în valuri de așternut ud,
Și pâraie de sudoare să curgă năvalnic
Prin șanțurile poftei… ce peste timp se stinge.

Însă… Ce TREBUIE să faci?
Să-ți împlinești visul ce-l porți sub legământ!
Să zâmbești! Să râzi! Să fii fericită! De viitor găsită!
Și mai presus de toate să te știi o floare în rouă de lacrimi iubită,
Printre nemărginiri de spații și clipe,
Într-un nemuritor sentiment de beatitudine sufletească…
… binecuvântarea inimii mele iți va mângâia pașii,
Oriunde vor merge si călca… Și voi zâmbi spre steaua ta!