ninge alb, ca-ntr-o catedrală
suflete roiesc în cochilii
ne căutăm infantil
renunțăm cu încăpățânarea siliciului
imităm zboruri
ciugulim porții de aer
din nou și din nou
e iarnă târzie
cu miros de resemnări
porumbeii nu vor mai pleca din oraÈ™
le e bine aici printre cerșetori cu pungi de semințe
nici tu nu vei pleca niciodată
în centrul ființei mele
catedrala a primit un porumbel al păcii