pe bețivi îi împarți în două categorii
ăia care beau liniștiți la masa lor și ăia care fac bahaos.
îi mai împarți de asemenea în alte două categorii
ăia care au citit romanul cocainei, de agheev, și aia care nu.
dar cel din urmă nu e un criteriu solid, se poate să fi scăpat
și cuiva care citește constant.

romanul cocainei vorbește despre o căutare de sine care sfîrșește
într-un eșec existențial.
nimic nou sub soare, că eșecul e aproape plenar.
puțini reușesc în viață, iar în ce privește cunoașterea de sine
doar îndrăgostiții spun că au aflat cine sunt
cînd fac dragoste cu iubita.

vorbim deci despre impotență, nu la modul fizic.
și dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu tărie.
romanul cocainei e în toți cei care stau la mese
pînă la ultimul ban.

bătaia doare, viața la fel. rămîne demnitatea, inclusiv
demnitatea de a bea.
și demnitatea de a iubi, chiar dacă șansele unui bețiv
de a se împlini prin dragoste sunt aproape nule.
iubesc, deci beau.

dacă n-aș avea demnitate, iubirea ar fi singurul meu viciu.