Rãsãritul vine în valuri:
flux şi reflux,
flux şi reflux.
Peregrin pe drumul minunãrii,
pãşesc sfielnic pe pojghiţa subţire a raţiunii
şi strig:
„Eu vreau sã cred!
Dar mai întâi sã pipãi,
sã simt lumina
cum îmi inundã ţãrmul concreteţii
şi-al zãdãrniciei.”
În disperare,
dau la o parte
toate crengile
ce-mi obtureazã privirea.
În zadar!
Sã dau şi cerurile la o parte.
Pe drumul raţiunii înaintez ireversibil,
în timp ce golul abstract din mine creşte.
În urma mea, la celãlalt capãt de drum,
eşti tu,
cu cerurile larg deschise
şi braţele întinse cãtre mine.