de aseară îngerii coboară acrobatic
pe sfori subțiri de ploaie
îi aud căzând pe pervazul meu
câte douăzeci și unu deodată
lovesc ferestrele cu niște aripi fulguite

adorm între perne gândul la tine
ei se așază lin până când și noaptea se face albă
mă visez regina hârtiei nescrise
încolonați la ferestre în așteptarea baghetei dimineții
cuminții mei îngeri

le deschid și toți până la unul
mi se topesc în brațe