Și dacă
timpul care-a fost și-acum e stins...
lumina lui mai scapără supărător într-o fereastră,
apleacă-te în mine Doamne acum și ajută
s-acopăr acest ochi firav cu pasărea măiastră.

Ce dacă
trecutul se așterne peste mine-n goană!
E doar o coajă. Dar timpul, timpul înfipt ca fier și zgardă
este acestă strună ce se întinde strâns pe cruce
din cel ce sunt spre cel ce-aude sirenele cum cheamă
zborul dorinței la prânzul meu frugal cu lut și ceară.


Dar dacă
în marea mea sirenele s-acoperă cu adânc și nu mai cântă?
Te rog, atunci, pe mine mă îmbracă Doamne cu o stâncă
și lasă-n pustiul acela sec iscoadele lui Moise să mă vadă,
să aud apoi toiagul său cum ochiul îmi străpunge,
lumina nespusă până acum să curgă-n vrie
ca să-și adape omul însetat cu apa vie.