Mistrețul 8.07.2024/22.25-22.40

Trăiesc fantastic ceasul în păduri sihastre,
Departe de orașul în care, cu incandescență, îmi arsese glasul,
Cu ode și carmine frumoase pentru reci, aparente, măiastre.
Credeam și eu că -n viața -mi voi găsi pereche nepereche.
Ași! Greșeală de copil să crezi în sfânta, onesta, reciprocitate:
Lumea socotită nu are timp poeme să croiască din viață,
Ci, cu puțină gingășie, se luptă să-ndestuleze două guri flămânde,
Și cea de sus și cea de jos se cer a fi hrănite -
Prin tăgadă și fără jertfelnică simțire,
În lupta spre țelul lor final –extincția - nu știu de moarte...
Căci morți deja ei sunt - și caută să nu mai afle,
Că El venind le-aduse Viața în Dumnezeu, spre Veșnicie.
Mi-e bine in negrul bunget mie, mistrețul solitar,
Mi se arată viața toată - și, deși e-n ea lumină multă,
Din ea lipsea un foc, cel veșnic, ce zace-n orice solitar.
E lumea mare și hulpavă, bolnavă-n lăcomie, dar mie codrul îmi ajunge,
Și-n inimă un pic de jar, ce vine de la El.