Este prima dată când văd ploaia pe râul Nashua,
cum valurile adie alene, se-ntâlnesc cu stropii, se cuprind,
își dau drumul din cer, cad tot mai repede și mai repede,
fug,
ai zice, fiecare e însetat și dorit de vlagă nouă,
de parcă ploaia ar fi amanta lui.

Apa râului aproape că-ncetinește, se-nmoaie ca mierea,
și dacă înainte vântul șoptea printre valuri, delicat mângâia apa,
croșeta să impresioneze, adăuga ultimele detalii știute doar de el,
e, acuma se pare, ploița a schimbat romanul,
domniță înfiptă, picură și picură de cercuri peste cercuri se nasc,
de rămâi mască ce poate să facă o parvenită cerească.

Oi fi fost și eu ploaie, sau poate râu,
am făcut și eu atâtea cercuri, nu cu stropi, ci cu pietricele,
pietricele,
le strangeam de pe drumul satului,
le strângeam cu soră-mea,
ea mereu zicea : -hai să vedem cine găsește cea mai lucioasă pietricică,
cine găsește una roșie ca un măr,
cine poate face o gaură prin ea doar vorbindu-i, să ne facem mărgele, brățări,
cine o poate mișca doar cu ochii,
și cine o poate face să respire.

O țineam aproape de buze, suflam în ea și tot suflam de trecea ziua,
Ea: - uite a mea respiră, e umedă, transpiră și dacă transpiră înseamnă că ia aer,
nu-i așa că drumul la mămuța e mult mai scurt când strângem pietricelele
și nu le lăsăm în voia sorții,
adică în mijlocul drumului, îi ziceam eu, hâtra.

Ploaia se îndesește,face cercuri din bulbuci,
fiecare strop lovește încât tot răul se beșică
de zici că s-a fript.