moare vorba scrisă, se retrage mută la 02.40 noaptea în stația Colțea,

iese din scenă în pași de balet tematic, și scântei roșii, în jur miroase a ziar umed -

giulgiu pentru o bucată de telemea și doi castraveți curățați -

într-o lume ideală refuz să mai circul nocturn cu mijloacele de transport

în comun (în realitate cursele nocturne se desființaseră de mult),

așa că activitatea mea diurnă se reduce exclusiv la a-i urmări pe tinerii

care în tramvaiul 41 citesc llosa sau bolano de parcă li s-ar fi făcut vrăji specifice,

iar uneori mai lăcrimez de la ambrozie când constat că lucrează fie la cărturești,

fie la bnr. mapez zi de zi bucureștiul cu o râvnă de voyeur până mă opresc la

porțile cimitirului unde maria polevoi își restituie pe bază de proces verbal primele iubiri.

moare cuvântul și totuși, ce a fost mai întâi, vedeta sau paparazzo-ul,

întreb discret un călău inadaptat, cu ochii mici de somn.