Oh, tu, poet cu mâna-ți magică!
Răzbești în fiece moment să spui ce simți ori ce-ai văzut!
Ești oare tu cel care a gândit ce-a pus pe foaie?
Sau cineva te-a îndrumat vorbind încet pe-ascuns?
De ce la ore mult târzii te-apuci mereu a scrie?
Când ceasul bate ora trei în noapte te trezești
Și simți:simțul trupesc te dictează în reverie,
Te-așterne în totalitate pe-o simplă hârtie.
Visări lăuntrice destăinui și gânduri nespuse:
De bun, de rău, de-ale amorului miere dulce.
Tu nu mă vezi, ești creatorul în mister ce dăinuie,
Ești un Iisus ce voit crucea omenirii duce.
Te văd și te cunosc din foi
Dar vreau să fii palpabil.
Ești tu real? Poet din zei,
Creator de lumi capabil!
Poți să visezi ce îți dorești,
Ca tine nimeni altul
Nu poate fi, căci tu iubești
Când cerul e albastru,
Când floarea iar a înflorit,
Când vânt spice dansează,
Când iarba iar a înverzit,
Copiii-o desenează.
Când soarele se-aprinde-ncet
De după deal în fală,
Când iarna cristal ninge, omăt
Se-așterne prima oară.
Când iubăreți pitiți sub nuc
Își cântă poezii
Și se codesc de un sărut
Timizi și străvezii.
Și ce frumos tu povestești!
Aș vrea să fiu ca tine!
Să simt și eu să spun povești
În versuri și în rime!
Te venerez poet iubit,
Căci mă plimbi în magie!
O viață am și am trăit
Cu tine cât o mie!