Pe-obrazul tău lin lacrima îţi cade
Şi e şi cerul plin de întristare
Că ploaia bate-n geamuri sfânt şi tare
Şi plânsul tău cu-al firii e-n cascade.

Îmi beau, iubito, de la om iertare
Şi vinul din pocalul vieţii scade
Vărsat pe sub fireştile arcade
Că trai lumesc o nemurire n-are.

Pe sânge te voi duce-n zări cu stele
Când noaptea se piteşte-n orizont
Să fii nepieritoare tu ca ele.

Şi în senin purta-te-voi ca tont
Să sfarm o rugăciune de podele,
Sisific munte către piemont...