de parcă ai fi uitat să-mi faci cafea și gustul migdalelor din
sânii tăi
îmi controlează celulele gustative
între noi o liniște ca de ora trei dimineața
când păsările își imaginează puii zburând
de pe casa poporului

mi se pare că se înalță un zmeu cu mesaje
spre următoarele lumi din care și noi vom fi parte
așa cum suntem în planul de reziliență al vieții

duminica îmi este cea mai dragă
nu trebuie să mă trezesc devreme nici să port grija vreunui lucru
pe care dacă nu-l fac eu nu-l face nimeni
dintre noi doi
eu sunt cel apăsat
niciodată femeilor nu le-au căzut aripile

și totuși îmi place lumea în rudimentarul său special
flașul cu tine în cămașa cu parfumul masculin lipicios-
dovadă că ne-am iubit și de care nu poți scăpa decât înlocuind
motivul cu vreo trimitere spirituală
înainte de înjumătățirea noastră
ca specie

privesc dragostea
matematic
niciodată nu voi scoate cât am băgat
sună vulgar dar plăcerea are pretenția ei
de a fi naturală
precum întinderea albului crispat de fumul străzilor violate
de mașinile cu gunoi

plus diferența dintre noi și restul lucrurilor pe care le scriem și gândim
în intimitatea sinapselor mai excitate cu cât
timpul încetinește și distanțele cresc