Limbă veche, netradusă,
peste altă limbă pusă.
E un fel de palimpsest
scris de clipa în arest.

A plecat ÅŸi-a revenit
tot înaltă, la zenit.
Două voci a glăsuit
printr-un sunet prelungit.

Mă priveşte, ştiu că este
ochiul magic din poveste.
Dorul nopţii mi-l alină
ca şi mândra Lună plină.

S-a-nvârtit și-a exersat
dansul morții, cadențat,
iar cu acul de temut,
buzele mi le-a cusut.

Ora care m-a vrăjit,
seamănă c-un chip iubit
ce-mi apare-n amintiri,
tulburând mai noi simţiri.

Pe registru plurivoc,
prin poem eu o invoc
ÅŸi-o aÅŸtept ca pe-un proroc:
spini de umbre, dinţi de foc,

Ce magie, 12 o'clock!