nu tratați cuvintele

ca și cum ar fi fără viață

cuvintele au suflet, au creier, au inimă

au amintiri mai vechi

decât amintirile celui care le scrie

cuvintele izbesc tâmplele timpului

descătușează privirea

invită fericirea la dans

ridicați-vă, voi, cuvintelor

din bezna uitării

răsăriți cu dragostea în metafore

sărutați gurile mute

îmbrățișați cititorii

luptați pentru binele lumii

pe mine doar lăsați-mă

să fiu mijlocitorul

lăsați-mă să calc pe urmele voastre

precum apostolii pe urmele mântuitorului

arătați-mi voi calea

învățați-mă să mă închin pe hârtie

dați-mi mâinile voastre

să înfruntăm împreună

nimicul, ura, prostia

să urcăm munții, să mângâiem stelele

să legănăm soarele

cuvintele au umbre

oamenii sunt umbrele lor

umbre vorbărețe ce au denaturat

cuvântul tăcere

ce au profanat sacrul

ce au răspândit molima

facem risipă de viață

vorbim mai mult decât trebuie

ne ținem profundul la distanță

de teama, de teama

că n-am putea să ne-ntoarcem

din străfundul durerii

din iadul ce ne înghite

bătăile inimii

cuvintele, păsări coborâte dintre aștri

cuibărindu-se în visele noastre

zburând înalt doar atunci când iubim

reîntoarcerea la origini

sânge, ai rămas în cuibul inimii

ca un șarpe ce nu știe ce-i zborul

cuvinte, cuvinte

precum frunzele toamnei cădeți

alunecați în morminte

și țineți morților de urât

cuvinte, cuvinte

cenușa dragostei risipită peste lume

fum ridicându-se până

în al nouălea cer

țipăt al pescărușului

la vederea țărmului mării