intrasem în livada cu vise și începusem
să contemplu copacii scorburoși
visaseși un poem al nopților la zăpodeni
sub luna plină a lui euripide
mai tăiasem din copacii bătrâni
din care rămăsese doar seva
n-ai mai prins să urci în prunul înflorit din fața casei
cumpărat într-o zi de duminică de la huși
unde corul comunist al satului
dădea o ultimă reprezentație
pe patru voci în limba rusă
între 1950 și 1989
dirijorii corului armata roșie
mai ales duminica
participau la festivalul
cântarea româniei
profesorul căpățână*
elevul preferat al domnului director v i capră
împreună în gulag
neîngăduind nicio abatere
de la tatăl nostru pe note
,,vițico e falș’’
nimeni nu știa
dacă era vorba de tovarășa de tovarășul
foștii elevii din prolectultism în viață fiind
și fratele meu mai mare știu mai multe
visasem un poem al tuturor timpurilor
în care să urci și să nu te mai poți da jos pe pământ
lui Εὐριπίδης nu-i plăcea corul și nici nouă
ne vizitam în etnopoeme
la îndemnul lui am plantat
pruni greci și smochini latini
ficus protulit grossos suos
vineae florentes dederunt odorem suum
cu luare aminte la smochinul evanghelic
voind a nu se pierde nici umbra
pentru poznele copiilor nenăscuți
m-ai trimis la piață și am început să colind
după alți pomi cu fructe dulci
îți voi spune numele lor în greacă și în latină
din care să muști fructele lor
încă verzi



notă: date mai multe despre profesorul Ioan Căpățână, în Constantin Bârlădeanu, Viorel-Petru Trifan, Am fost Zăpodeni și vom fi, editura Paul Edition 2023, ISBN 978-630-6588-02-1-2, pag. 196-199