mă enervează de mor
când o văd că stă așa — botoasă, tăcută,
cu aerul de „zi ceva că te sparg”
lasă, frate,
n-o să te deranjăm, ai să vezi
(mi-o spun în gând,
ca să nu-i zic vreo două)

„sună” — zic
„vezi că-l iau
și mergem împreună pe bloc”

trebuie să recunosc —
are în continuare ochii superbi
ce dacă un pic încercănată
când îi face mari,
ca acum,
când se uită la mine,
uimită, plină de draci,
jur că aș uita tot
și i-aș da la o parte părul ăla

„treaba ta,
fă ce vrei”

copilul deja își pune pantofii

„tu stai acasă” — îi zice, categoric

„hai” — îi şoptesc, conspirativ

nu mai comentează
(tact diplomatic)
se întoarce cu spatele
și o ia glonț spre bucătărie
(iar soldurile alea...)

„mergi” — mă simt dator să adaug,
aducându-mi aminte de autoritate
„dar să fii cuminte”

„mhm”

horia zice că ideea asta e
„ravisantă, bătrâne”
stă aproape de marginea balustradei,
expectorează fumul
și se uită la marginea cartierului
ca la o hartă

eu tac
mai la o parte,
pe un scaun din lemn,
cu spătar

„dintotdeauna (mă scuz)
am avut frică de înălțime”

„tati,
de ce e plasa aia
de jur împrejurul luminatorului
și deasupra,
ca un acoperiș?”

„pentru porumbei”

horia zice că pleacă
într-un stagiu de cercetare, în china
„da’ mai sunt
atâtea gagici în românia
pe care nu le-am...”

n-apucă să termine,
că-l nimeresc după ceafă
cu o pietricică

„pot să încerc și eu?”

„taci
și dă-i drumu’ acasă”

„spune-i maică-tii
să facă două cafele
și să scoată halvaua
din frigider”

horia trage cu putere un fum
„meltene,
ți-am zis că au dus-o pe rodica
la sanatoriu?”

nu zic nimic

„camelul ăsta...” — tuşeşte, cârâit
„au ajuns să scoată niște țigări
de căcat”