AÈ™ vrea cuvintele-mi
ca să conțină praf de pușcă,
să pot cu ele să dinamitez
această cușcă-n care viețuiesc,
sub soare,
sau stâncile care îmi ies în cale,
să pot vorbi și scrie în explozii,
ca pe un câmp de luptă
sfârtecat de bombe,
pe care vreau să cad, răpus,
în timp ce cornul cântă
un fel de marș al celui care-a fost învins,
mai înainte de-a înfige steagul pe redută,