mă întorsesem în satul descompus
în felii ale binelui și ale imaginarului
aproape nu mai pășea nimeni
pe ulița aceea
care să vorbească despre mituri
cu elocința lui
anaximenes
aveam nevoie să curgi prin mine
ca apa
la ruperea ei
de femeie
ca aerul
când te sufoci
de prea mult suflet
lasă- te în mâna mea
ca fierul
încingându-te ca focul pogorât
de rusalii
tu
cea mai perfectă și cea mai stângace
dacă zeilor li se poate reproșa sublimul
pasul tău
pasul meu
iubește-mă de patru ori pe zi
fă dragoste cu mine
te voi înaripa și vei avea cireșe pe sâni
podoabe ale verii și ale dragostei sfinte