E secetă și mă întreb de ce nu plânge
Nici cerul când ne vede așa de răi și seci,
Poate că natura la piept nu ne mai strânge,
Sătulă să-și răsfețe copiii prea zevzeci.

Nu se mai fac cireșe, merele nu au gust,
Moda și frumusețea-s sărite de pe fix,
Orice război penibil ne pare bun și just,
Ne doare-n fund de Gaza cu gândul la Netflix.

Îngăduim nebuni de genuri dubioase,
Facem amor în silă de două ori pe an,
Trăim vieți virtuale trist închiși în case,
Îndrăgostiți de taste, de net și de ecran.

Pierdem identitatea, nu mai știm să fim noi,
Privim spre Vest ca boii vrăjiți de vaci Dior,
Mizeria de la Est ne pare iar de soi,
Mințiți de toți escrocii partidelor, în cor.

Ne dușmănim la ordin, nu prea mai avem frați,
Dispar rapid savanții, nu mai există culți,
Gândim ce ni se cere, cuminți și cumpărați,
Cu minți artificiale, create pe bani mulți.

Reduși la gloate seci, ne așteptăm eșecul
Cu sufletul pe moarte, vândut, of course, în viu,
Vom bănui că-un drac ne va aduce cecul,
Și când ne vom da seama, ne va fi prea târziu.