memento amoris

pe vremea cînd dumnezeu și dracul erau unul și aceeași persoană
cînd totul părea ca o boabă de piper din care nu născuse încă nimic
cînd biblia era doar un vis și visele încă nu se născuseră
cînd iubirea era doar un tremur dar nu tremura încă nimic
și frică nu era, nici altceva, doar un spațiu gol care trebuia alergat
dar timpul nici nu se trezise încă

ei, bine, pe vremea aia ne-am cunoscut noi și stăteam atît de înghesuiți
unul în altul că respiram cu o singură respirație de parcă ne sărutam continuu
și aveam un singur trup în care trăiam o dragoste perpetuă și aveam un singur sex
despre care nu știam al cui e, dar era al nostru și ne bucuram de el clipă de clipă
și iubirea noastră era atît de la îndemînă că ai simțit nevoia să ne despărțim
să tînjești după mine, să nu fim identitari cu unul, să fim doi care
tînjesc spre unul, și eu am crezut că poate fi adevărat

că dacă sunt doi în unul, și unul poate fi în doi, fără să văd că doi
creează distanța, creează timpul și spațiul, creează universul și toate bifurcațiile
și dintr-o dată nimicul plăcut în care eram s-a divizat și au fost două nimicuri
unul gata să-l înghită pe celălalt și cînd a fost momentul în care ne-am înghițit
și am făcut schimb de trupuri nu ne-am mai recunoscut și am eclozat
am ieșit din noi înșine, o singură celulă și am explodat

asta e o istorie mai veche a noastră, acum tocmai au descoperit oamenii de știință
fenomenul quantum entanglement, inseparabilitatea cuantică, adică un fel
de legătură dincolo de timp și distanță, care face două particule
să împărtășească aceleași stabilități sau instabilități, zicea einstein
că asta se poate numi o acțiune stranie la distanță
cum simt eu fericirea ta de acum, cînd aerul e proaspăt, sexul e bun, înalt
și nu sunt acolo, nu sunt acolo, de parcă aș fi în alt univers