în copilärie
ne jucam în curtea aceea
interioară în care mirosea
a igrasie
eu desenam pe asfalt munți
și tu săreai peste ei
eu desenam pe asfalt fluvii
și tu intrai în ele
desculță ținându-ți rochița
cu mâna să nu se ude
eu desenam case și tu puneai soarele
întotdeauna într-un colț
uneori desenam un trunchi de copac
peste o apă adâncă
eu treceam inainte și tu după mine
cu mâinile întinse ca două cruci
balansându-ne între pământ și cer
între zi și noapte
între ieri și mâine
între viață și moarte...
apoi fugeai acasă fără să-mi zici nimic
erai atât de frumoasă
și nu țin minte
să te fi sărutat
vreodată...