Cerul negru și-a scos azi fața de la naftalină
“așteaptă să-l pescuiască cineva”
din lacul vremurilor noastre murdare
fără de fir întins în expectative nici macar imaginare

mă ridic în picioare și cer dreptul
de a-l privi, de data asta fără să-l acuz
că ieri mi-ar fi stropit haina mea veche
în care mi-am trăit multe din zilele mele

multe la fel, unele reci unele calde
dar toate arse în viață
la fel ca ale tale, sublim executate
sub același cer murdar, azi prea tăcut
apăsând pietre pe sufletele noastre
până când ne vom hotărî poate să trăim.

Până atunci să pescuim…