(insert:
stau pe o gură de canal număr în silă maidanezii
în jurul meu vorbesc româna arabii turcii și chinezii)


mă uit la casa poporului ca la soclul femeii
căreia n-a fost să i se spună la botez Liberte
e seară și i se aprind una câte una ferestrele

în jur maidanul miroase a pălămidă
a cauciuc ars
și a parfum de damă fină
străzile cu nume de doctori obscuri
șușotesc ai spune conspirativ
cu garduri înalte
și fără lumină

îmi împing aerul cu palma pe nări
e atât de vâscos încât a respira mă doare
distanțele sunt din ce în ce mai mici
pot să văd în celălalt capăt
înspre coșbuc
țiganca precupeață vânzând unei mâini
pline de ghiuluri întinse pe geam
ultima floare

râd sinistru
sau nu râd ci doar scot sunete dezarticulate
stelele par lumânări a căror ceară
topindu-se
curge
și mi se face munte fierbinte-n spinare
sau poate un cimitir de bancuri și glume
cu viitorul măreț al țării pe care
o va pătrunde – pervers –
întreaga lume
cu planiglobul subcutanat pe gland
ca pușcăriașii

un ford mustang nechează hidramat
ai spune că își merită apașii
care janes polifonic un manelist
râd
dumnezeule cum mai râd
ca un cerșetor atât de trist
că nici măcar nu mai cerșește

doar veghează gura de canal
a acestei femei depravate
și tremură la gândul că l-ar putea mușca
pe la spate
un maidanez


(lângă semafor
schimbă valută
un țigan un arab un turc și-un chinez
încălțat îmbrăcat în celuloid
îi înjur într-o limbă a poeziei
scot cuțitele
dar nu îmi pasă
eu am certificat de maboulite)